GALERIE FOTO: Fanel Chirita(PSD), promisiuni de campanie: Strazi „asfaltate” pe Google Maps

In ultima perioada, contul de Facebook al primarului Fanel Chirita(PSD) a fost invadat de postari in care isi prezinta proiectele prin care vrea sa atraga voturi la alegerile din 27 septembrie. Acesta prezinta aceleasi proiecte pe care a promis ca le realizeaza si in mandatelele trecute, dar acum le-a impachetat diferit. Intr-o astfel de postare, Chirita promite reabilitarea mai multor drumuri circulate. Postarea este insotita de mai multe fotografii „cu caracter ilustrativ”, dupa cum sustine chiar acesta. Suprinzator este faptul ca fotografiile in cauza sunt doar niste print screen-uri facute in Google Maps. Avand in vedere ca isi doreste un nou mandat, putea macar sa aiba curtoazia si respectul pentru locuitorii din Ianca sa mearga la fata locului sa faca niste poze si eventual sa discute cu acestia. Probabil starea strazilor respective este mult prea precara si nu a dorit sa-si strice masina.

„De asemenea, vor mai fi reabilitate si modernizate strazile Orizontului, Viilor si Salcamilor. Contractul de finanțare prin fonduri europene pentru modernizarea acestor strazi, alaturi de reabilitarea Casei de Cultura si a Parcului Orasenesc, a fost semnat recent.

Alte strazi ce vor fi reabilitate in urmatorul mandat sunt str. Nicolae Oncescu, Ceferistilor, str. Scolii, str. Fabricii, str. Garii si str. Rozelor din orasul Ianca, str. Sloboziei si str. Ion Corciu din Perisoru (DC36), str. Tineretului, str. Pacii din Plopu, DC37 (tronsonul cuprins intre DN2B si intrarea in Plopu-str. 1 Decembrie) si str. 1 din Ianca Gara.

Toate lucrarile la strazile mai sus enumerate vor fi platite din bani europeni si cofinanțare de la bugetul local. Valoarea se ridica la aproximativ 8,3 milioane lei. Proiectul a fost depus in anul 2018, se afla in faza de contractare in prezent.

Sursa foto: Google Maps, 2012. Imaginile au caracter ilustrativ.”, a scris Chirita pe Facebook.